skip to Main Content

Bani europeni in regiunea Moldovei

ntre 300 și 500 de persoane care vor să înceapă ori să dezvolte o afacere în județele regiunii Nord-Est pot participa la cursuri de antreprenoriat după care pot primi până la 160.000 de lei, nerambursabili, dacă planul lor de afaceri e selectat.

Programul de formare antreprenorială și oportunitatea de finanțare a planurilor de afaceri sunt oferite prin POCU – Programul Operațional Capital Uman 2014-2020, unul dintre programele operaționale implementate în România prin Politica de Coeziune a Uniunii Europene.

”Momentan, am trei idei de afaceri și, până mâine trebuie, să mă hotărăsc la una. Sunt specializat și în bucătărie internațională și m-am gândit la o shaormerie cu specific grecesc. A doua idee ar fi un lanț de producție pentru produse tradiționale, precum dulcețuri, zacuscă, compoturi…A treia idee de afacere ar fi un magazin, un gen de franciză, aici în zona Piatra Neamț cu papuci de copii (n.r. – încălțăminte pentru copii), de calitate”, spune Stelian (Stelios) Voina, cursant repatriat.

Roman Tanasiciuc, Formator: ”Dacă ar fi să mă uit la cei cu care am interacționat astăzi aș putea spune că au fost participanți care provin dintr-un mediu în care antreprenoriatul este ceva natural, adică familliile din care provin au un business, participanți care au experimentat deja antreprenoriatul pentru că au deja o afacere în care sunt implicați în sensul în care dețin firma sau o dezvoltă alături de partenerul de viață. Sunt persoane care au lucrat foarte mult în afara țării și au ales să revină în țară să dezvolte aici o afacere cu ajutorul cunoștințelor pe care ei le-au căpătat în afara țării.

Mă bucură pentru că e important să vrei să faci acasă un astfel de lucru. La fel, sunt participanți care au ales să vină la curs pentru că nu au habar de afaceri, vor, efectiv, să învețe cum să-și facă o afacere și au curajul să spună: «Vreau să încep ceva nou. E momentul cel mai bun». Acesta e un lucru important! Deci, practic, nivelul e diferit pentru fiecare dintre participanți”.

Ce învață la aceste cursuri?

”Practic, în afară de construirea unui plan de afaceri, cum să culeagă informații și să le așeze într-o formă, voi căuta să aduc în portofoliul lor de competențe soft (n.r. – soft skills) cum anume să abordeze provocările pe care le vor întâlni. Provocări care pot veni din partea angajaților pe care va trebui să îi aducă în firmă, cum trebuie să analizeze volumul de informații pe care trebuie să îl gestioneze, cum să-și promoveze afacerea – pentru că e important ca o afacere să nu stea pe loc, să fie promovată, cunoscută de viitorii clienți, vom încerca să surprindem mai multe fațete ale unui business astfel încât, atunci când pleacă de aici, planul de afaceri să fie doar o parte din ce vor obține de la cursuri.

Dacă au făcut pasul să ajungă aici, deja au făcut mult din drum deci sunt departe! Contează fiecare informație pe care o acumulează și, ceea ce ne-am propus prin proiect este să facilităm schimbul de informații. Acum sunt 28 de persoane și fiecare are o idee. Fiecare idee va conta pentru fiecare dintre cei care sunt aici. În zilele care vor urma, practic, asta vom face: vom lucra pe grupe, grupe care se vor schimba, astfel încât informațiile să circule cât mai mult”, explică Roman Tanasiciuc.

Cine poate participa. Calendarul programului de antreprenoriat

La cursuri, care au loc în perioada ianuarie-noiembrie 2018, se mai pot înscrie antreprenori din județele regiunii de dezvoltare Nord – Est: Neamț, Bacău, Vaslui, Suceava și/sau Botoșani, cu reședința ori domiciliu la oraș sau la țară.

Alte condiții pentru participanți:

  • vor să înființeze o afacere non-agricolă în orașe din regiunea Nord-Est;
  • au între 18 – 65 de ani;studii medii, universitare sau postuniversitare;
  • sunt: șomeri, angajați, angajați pe cont propriu, studenți, șomeri de lungă durată;
  • nu au calitatea de asociat majoritar în altă firmă la momentul semnării acordului de finanțare;
  • nu pot participa tineri cu vârsta cuprinsă între 15 și 24 de ani care nu urmează nicio formă de învățământ și nici nu au un loc de muncă (așa-numiții ”tineri din categoria NEETs”);
  • nu au condamnări definitive și irevocabile în ultimii 3 ani pentru motive profesionale sau etic-profesionale;
  • nu au condamnări definitive și irevocabile pentru fraudă, corupție, implicare în organizații criminale sau în alte activități ilegale, în detrimentul intereselor financiare ale Comunității Europene;
Back To Top