skip to Main Content
0234370401 europedirectcomanesti@yahoo.com
MAE A Emis O Atenționare De Călătorie în Belarus, Pe Fondul Tensiunilor Politice

MAE a emis o atenționare de călătorie în Belarus, pe fondul tensiunilor politice

Ministerul Afacerilor Externe a emis o avertizare de călătorie în Belarus din cauză că, pe fondul evoluțiilor politice, pot să apară situații, inclusiv manifestații care să perturbe buna desfășurare a călătoriilor.

În consecință, se recomandă cetățenilor români să amâne călătoriile neesențiale, iar celor care sunt prezenți în Republica Belarus în perioada următoare să urmărească regulat anunțurile mass-media pentru a se informa cu privire la evoluțiile locale, să manifeste prudență și să își programeze călătoriile pe teritoriul țării în consecință.

De asemenea, există posibilitatea înăspririi controalelor la punctele de frontieră terestre și aeroportuare ale Republicii Belarus și multiplicarea cazurilor de interzicere a accesului persoanelor care nu pot justifica în mod întemeiat scopul călătoriei, inclusiv a jurnaliștilor străini fără o acreditare oficială.

Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Minsk: +375(17)2927499 și +375(17)2927399, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanență. De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență, au la dispoziție și telefonul de permanență al misiunii diplomatice a României în Republica Belarus +375291060090.

Back To Top