skip to Main Content
0234370401 europedirectcomanesti@yahoo.com
Producție Mai Mică La Cereale, După Recordurile Absolute Din 2018

Producție mai mică la cereale, după recordurile absolute din 2018

Producția de cereale a fost ușor mai redusă în 2019, comparativ cu anul anterior, potrivit cifrelor preliminare anunțate de ministrul agriculturii, Petre Daea.

România a recoltat în acest an ușor peste 10 milioane de tone de grâu de pe 2,1 milioane hectare, în scădere cu aproximativ 80.000 de tone față de producția anului 2018, potrivit datelor centralizate de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), citate de Agerpres.

„Campania de cereale păioase s-a încheiat și avem date preliminare care evident vor fi consemnate în dările de seamă statistice ce se vor întocmi cu ocazia depunerii formularului Agri2 B la direcțiile de statistică județene. Acum putem spune că de pe cele 2,1 milioane hectare producția de grâu obținută anul acesta depășește 10 milioane de tone, fiind în apropierea recoltei de anul trecut. E un minus de circa 80.000 de tone”, a spus Daea, pentru Agerpres.

„E o producție bună, într-un an agricol dificil, datorită faptului că seceta de anul trecut nu a permis răsărirea în toamnă, iar grâul, în proporție de 85% din suprafață, a răsărit în primăvară”, a adăugat ministrul.

Datele statistice preliminare ale MADR arată pentru 2019 o producție totală de 10.051.997 tone de grâu, față de 10.138.546 tone în anul 2018, o medie de 4.786 kg/ha (4.803 kg/ha în 2018) și 2.100.178 hectare recoltate în 2019 (versus 2.110.665 hectare în 2018).

În ceea ce privește producția totală de grâu, secară și triticale, aceasta a ajuns în 2019 la 10.427.706 tone, în scădere cu circa 138.000 tone față de 2018, randamentul fiind de 4.759 kg/ha, iar suprafață totală recoltată la 2.191.599 hectare. Comparativ, în anul 2018 s-a obținut de pe 2.211.599 hectare cultivate cu grâu, secară și triticale o producție totală de 10.565.780 tone, cu o medie de 4.777 kg/ha.

În ceea ce privește producția de orz, în acest an, producția medie obținută de pe 280.177 hectare a depășit 5.000 kg/ha, însă recolta totală a înregistrat „o mică diferență față de anul trecut și a ajuns la 1,4 milioane de tone”, susține ministrul agriculturii.

„La orzoaică avem o producție asemănătoare cu cea de anul trecut, diferențele fiind de vreo 90 de kilograme în minus la media/hectar, deși pe total s-a obținut mai mult deoarece a fost un supliment de suprafață. Astfel, de pe 63.480 de hectare s-au obținut anul acesta o medie de 4.552 kg/ha și o producție totală de 288.975 tone. La orzoaica de primăvara s-a obținut o producție superioară față de anul trecut, atât la medie, cât și pe total. Și la mazăre avem o producție medie substanțial mai mare față de anul trecut, respectiv 2.340 kg/ha, față de 1.439 kg/ha anul trecut”, a spus Daea.

Ministrul a precizat că datele „au o anumită relativitate” pentru că sunt preliminare.

Pe de altă parte, ministrul agriculturii a anunțat că 2019 a fost un an în care s-a pierdut jumătate din producția de rapiță, această cultură fiind afectată de seceta din toamna anului trecut.

„În schimb, anul acesta, am avut o producție mult mai mică la rapiță. Am pierdut aproape jumătate din suprafața de rapiță datorită faptului că în toamnă nu a răsărit, iar suprafața respectivă a fost însămânțată, fie cu floarea soarelui, fie cu porumb, de aceea suprafețele cu aceste culturi sunt mai mari decât anul trecut. În aceste condiții, la rapiță am obținut o medie de 2.374 kg/ha, față de 2.487 kg/ha anul trecut. Avem cu aproape 900.000 de tone mai puțin față de anul trecut, adică o producție totală de 685.723 tone obținută de pe 288.899 hectare”, a precizat Daea.

În 2018, pe fondul condițiilor meteo aproape ideale, România a înregistrat recorduri istorice la majoritatea culturilor, chiar dacă autoritățile de la Bruxelles au cerut revizuirea datelor privind producția de porumb.

Back To Top