skip to Main Content
0234370401 europedirectcomanesti@yahoo.com
Săptămâna La Parlament: Drepturile De Autor, Rezistența La Antibiotice, Patrimoniul Cultural

Săptămâna la Parlament: drepturile de autor, rezistența la antibiotice, patrimoniul cultural

Deputații vor vota noile norme privind drepturile de autor pe internet și vor adopta măsuri împotriva rezistenței la antibiotice. Va avea loc și o conferință privind patrimoniul cultural.

Miercuri, comisia pentru afaceri juridice va vota noi reguli privind drepturile de autor pe internet; scopul directivei este de a garanta că drepturile de autor sunt protejate și remunerate în mod corespunzător atunci când conținutul este utilizat on-line.

Membrii comisiei pentru mediu vor vota miercuri două rapoarte privind rezistența la antibiotice. Primul propune măsuri de reducere a utilizării antibioticelor în agricultură pentru a preveni răspândirea bacteriilor rezistente, în timp ce al doilea conturează măsuri mai ample de combatere a rezistenței la antibiotice.

conferință la nivel înalt privind importanța și promovarea patrimoniului cultural european începe marți.

Comisia pentru afaceri constituționale va vota miercuri cu privire la legislația care facilitează colectarea de semnături pentru Inițiativa cetățenilor europeni.

Membrii comisiei pentru industrie vor vota miercuri cu privire la măsurile de susținere a computerelor de înaltă performanță în UE. Din cauza lipsei supercomputerelor în UE, oamenii de știință europeni trebuie să recurgă din ce în ce mai mult la prelucrarea datelor în străinătate.

Comisia pentru afaceri juridice va vota miercuri cu privire la legislația care se ocupă cu tipărirea în 3D și provocările acesteia pentru protecția proprietății intelectuale, sănătate și siguranță.

De luni până miercuri, deputații europeni se vor întâlni cu omologii lor din țările din Africa, Caraibe și Pacific (ACP) într-o sesiune plenară a UE-ACP de la Bruxelles. Reuniunea poate fi urmărită în direct.

Liderii grupurilor politice și președintele Parlamentului, Antonio Tajani, se vor afla astăzi în Austria. Se vor întâlni cu cancelarul austriac Sebastian Kurz și cu membrii guvernului său înainte ca Austria să preia președinția UE la 1 iulie.

Luni, de la ora 15.00 CET, deputata europeană Heidi Hautala și comisarul Jyrki Katainen vor răspunde întrebărilor dvs. privind economia circulară și reducerea deșeurilor de plastic în direct, pe Facebook.

Back To Top